Simțeam cum pulsul îmi bătea în urechi, un ritm captivant care-mi aducea aminte că sunt în viață. Totuși, în acel moment, nu aveam nicio idee cum mă numesc. Mă întrebam, într-o stare de confuzie și neliniște, dacă supraviețuisem sau dacă mă aflam deja în lumea cealaltă. Lumini orbitoare mă învăluiau, în timp ce vederea mea se stingea în întuneric. Sunetele ajungeau la mine cu dificultate, ca niște ecouri fără claritate. În cele din urmă, mi-am dat seama că picioarele nu-mi răspundeau.
Într-un moment de grație, am auzit un sunet familiar – numele meu.
În acel moment, toate celulele mele vibrau într-un ritm unic. Încercam să înțeleg cum să mișc mâinile, dar cineva era acolo, la capătul brațului meu, zâmbindu-mi. Cu fiecare clipă ce trecea, începeam să disting culorile din jurul meu, iar hainele noastre erau ne îmbrăcau festiv, într-o explozie de culori. Mă simțeam ca și cum întregul meu corp era transparent, un mecanism fin ca al unui ceas scump.
Ulterior mi s-a spus că toate aceste senzații intense pe care le-am trăit s-au întâmplat de fapt într-o fractură de secundă, cu doar o clipă înainte de a urca pe scena Teatrului Nottara, alături de partenera mea de dans, Mara, pentru o preselecție la un concurs internațional de dansuri de societate.
Era pentru prima dată când urcam pe o scenă atât de distinsă. Aveam doar zece ani, dar deja eram cursant de doi ani. Pentru profesoara noastră ambițioasă, Catalina, era o mare realizare, la fel și pentru clubul din care făceam parte. În acea perioadă, căutam ritmul cha-cha sau samba, inclusiv în coloana sonoră de la Sandibel. Dansam pe orice, pentru că obiceiurile vechi nu mor niciodată, nu-i așa? Îmi plăceau cursurile și lecțiile de dans, deși nu erau deloc ușoare.
Eram înarmați cu mături legate de spate și cercuri de aerobic pentru a crea cercuri perfecte la tango.
Nu încetam să urmăresc filmul “Dirty Dancing” înregistrat pe VHS, un fel de biblie, un must-have, un cod nescris după care doream să dansez, să vorbesc, să mănânc, să merg, să respir… să trăiesc. Mi-am proiectat întreaga existență, viață și carieră pe muzică, pe dans, pe ritmul și vibrația coloanei sonore.
După preselecția reușită la Nottara, am avansat către acel concurs internațional desfășurat într-o imensă sală a sporturilor. Acolo, am urcat pe podium alături de colegii talentați din țările estice, care străluceau cu adevărat. A fost doar începutul unui lung șir de competiții sportive la care aveam să particip, iar pentru fiecare dintre ele m-am pregătit cu devotament și dăruire.
Și totuși, indiferent cât de mult m-am pregătit, indiferent cât de familiarizat deveneam cu emoțiile dinaintea unei competiții, un lucru rămânea constant: îmi auzeam mereu pulsul în urechi.
Era ca un acompaniament sonor al întregului meu parcurs, o amintire a flăcării ce ardea în mine. Fiecare bătaie a inimii, fiecare impuls era un ecou al pasiunii mele pentru dans și muzică.
Fiecare moment în care urcam pe scenă era o nouă provocare, dar și o oportunitate de a mă dezvolta și de a învăța. Eram conștient că dansul și muzica reprezentau limbajul meu, forma prin care mă exprimam cel mai autentic. Prin fiecare mișcare a corpului meu, prin fiecare pas, aduceam la viață o poveste, iar energia din jurul meu se amplifica și se conecta cu vibrațiile universale.
În fiecare competiție și fiecare moment în care pășeam pe scenă, învățam să-mi ascult pulsul în urechi cu o emoție mixtă de neliniște și entuziasm. Era semnul că eram viu și că trăiam această pasiune cu fiecare fibră a ființei mele. Pentru mine, dansul a devenit respirația, iar ritmul pulsului vieții mele.
Pe măsură ce treceau competițiile și treptat mă înrădăcinam în această lume a dansului, realizam că pulsul din urechile mele era un mesaj constant al curajului și determinării mele.
Indiferent de emoțiile pe care le simțeam înainte de a urca pe scenă, fiecare bătaie a inimii era o amintire a motivației mele interioare. Acea voce interioară îmi amintea mereu că trebuie să mă las purtat de muzică, să-mi exprim pasiunea prin fiecare mișcare și să trăiesc cu grație în fiecare moment.
Am învățat în acea perioadă că dansul nu este doar despre tehnică și mișcări corecte, ci despre exprimarea propriei mele persoane. În fiecare moment petrecut pe scenă, am învățat să-mi eliberez emoțiile și să-mi dezvolt personalitatea.
Exact așa cum la maturitate, de-a lungul ultimilor 20 de ani, am învățat că industria aceasta a Resurselor Umane nu este doar despre titulatură și hârțogăraie, ci despre exprimarea proprie a fiecărei persoane, despre a fi uman cu adevărat în tot felul de contexte corporate, despre a fi echilibrul și puntea de legătură care unește două lumi: cea a angajaților și cea a angajatorilor.
Am descoperit că învățarea constantă și adaptabilitatea sunt cheile succesului în această industrie în continuă schimbare. Ca un dansator care se adaptează la diverse stiluri și ritmuri, și eu m-am adaptat la cerințele și provocările resurselor umane. Mă las ghidat de vocea interioară care îmi amintește mereu să fiu autentic și empatic, să găsesc soluții creative și să construiesc punți de comunicare și înțelegere între angajați și angajatori.
În fiecare zi, când intru în sala de întâlniri sau îmi pun căștile pe urechi pentru meetinguri în care ascult și discut nevoile angajaților, simt acel puls în urechi, semn că pasiunea mea pentru resursele umane este vie și palpitantă. Îmi canalizez energia și entuziasmul în căutarea soluțiilor inovatoare și a strategiilor eficiente pentru a construi echipe puternice și a dezvolta o cultură organizațională armonioasă.
Așa cum am trecut prin competiții și concursuri internaționale de dansuri de societate, acum mă confrunt cu provocările și concurența acerbă din lumea afacerilor. Așa cum am luat premii pe podium alături de colegii talentați din diverse țări, acum mă străduiesc să obțin recunoaștere și succes în domeniul resurselor umane. Fiecare întâlnire, proiect sau inițiativă este o oportunitate de a demonstra că sunt în măsură să aduc armonie și să dezvolt potențialul uman într-o organizație.
Pulsul din urechile mele continuă să îmi amintească că fiecare moment este valoros și că pasiunea mea pentru resursele umane nu se stinge niciodată.
Ca și în dans, în această lume a resurselor umane, fiecare mișcare și decizie pe care o fac are o importanță și poate influența în mod pozitiv viețile oamenilor.
Așadar, indiferent cât de intense și provocatoare ar fi ritmurile vieții și ale carierei mele, voi continua să ascult pulsul din urechile mele și să mă las ghidat de pasiunea și determinarea mea. Voi rămâne mereu deschis să învăț, să mă dezvolt și să aduc contribuții valoroase în lumea resurselor umane, fiind un dansator al succesului și al fericirii în cariera mea.
