Găti. Gătit. Pregătit cu viață.

august 12, 2021

Gătitul a fost mereu mult mai mult decât un mix de ingrediente pentru mine.

E, dincolo de artă și meșteșug al aromelor, o experiență de unplug. Te deconectezi de tot tumultul din jur și revii la ceva atât de simplu, dar esențial pentru echilibrul fiecăruia dintre noi – timpul cu tine și ‚ai tăi’.

Mai e și vocea interioară care-mi spune că trebuie să aleg combinațiile nutrițional acceptate și recomandate, dar, din când în când, am nevoie de mâncare pentru suflet, feel-good food, care-mi bucură inima prin explozia de arome și bogație a miresmei din casă.

Am observat că spre mâncare mă îndrept atât atunci când îmi e bine, dar și când îmi e mai rău.

“Hai să mâncăm ceva bun!” – Când mă (re)văd cu cineva drag.

“O să gătesc ceva bun!” – când mă simt jos și vreau să mă ridic sau să întremez pe cineva drag.

Oricum aș pune problema, tot la sentimente ajung și asta pentru că, pentru mine, mâncarea e un mix de stare și feeling.

Îmi place să înțeleg cât mai mult din cum anume funcționăm și cred că acesta e secretul, la fel ca în orice altceva facem, dacă punem pasiune în ceea ce gătim, în acel “ceva” care iese din mâna proprie, nu are cum să iasă decât delicios!

Iar dacă mă gândesc la călătorii, ei bine, când călătoresc, descopăr o nouă lume culinară, de fiecare dată! Câte pot afla despre cum funcționează fiecare societate, bazat strict pe ce și cum mănâncă! Am învățat de la asiatici, de exemplu, că mâncatul pe jos e mai mult decât o practică străveche. Are o serie de beneficii pentru sănătate – postura care favorizează digestia, dar și concentrarea la ceea ce fac, acel mindfulness după care tânjim atât de mult în aceste vremuri. De multe ori aduc cu mine acasă condimente pentru a-mi aminti și a recrea preparate care mi-au rămas în minte. E fantastic cum ne funcționează memoria și cum un preparat ne poate transpune înapoi în locurile vizitate!

Cine mai are nevoie de poze când pot gustă o mâncare ce mă aruncă înapoi în locul acela micuț găsit pe strada aceea îngustă? Ce m-ar putea mulțumi mai mult, până la urmă, decât să cunosc oameni de pretutindeni și să învăț, să învăț constant obiceiuri sănătoase ce-mi pot îmbunătăți viața, îmbogăți mintea și bucura inima?

Da, gătitul nu este doar un mix de bunătăți, e o întreagă lume, o întreagă poveste.

Posted in Cooking
Related Posts